- Grupa de vârstă
- Peste 15 ani
- Subiect
- Tip de material
- Broşură
Începând din 2019, Comisia von der Leyen depune eforturi pentru a-i sprijini pe tinerii din UE să-și îndeplinească aspirațiile. Pentru că ei sunt liderii și fondatorii societății de mâine!
Această broșură evidențiază realizările UE în ceea ce privește sprijinirea tinerilor în domenii precum educația, ocuparea forței de muncă, sănătatea și mediul de la începutul mandatului actual al Comisiei Europene în 2019. Printre altele, este vorba despre extinderea unor programe precum Erasmus+ și Corpul european de solidaritate, progresele în domeniul îngrijirilor de sănătate mintală și eforturile de combatere a schimbărilor climatice și a dezinformării. Astfel, UE demonstrează angajamentul pe care și l-a asumat în ceea ce privește responsabilizarea tinerilor și promovarea unui viitor durabil și favorabil incluziunii.
Respectarea angajamentului nostru față de VOI! - PDF (12 MB)
Pe aceeași temă
Acest ansamblu de instrumente a fost elaborat pentru cadrele didactice din învățământul primar și pentru tinerii cursanți din învățământul primar (6-7 ani). Acesta își propune să sprijine cadrele didactice să organizeze discuții în clasă pentru a aborda în mod eficient stereotipurile de gen, pe baza exemplului sectorului transporturilor.
Creată cu peste 25 de ani în urmă, piața unică simplifică viața cetățenilor și a întreprinderilor din Europa, stimulează creșterea economică și creeaz...
Acest ansamblu de instrumente a fost elaborat pentru cadrele didactice din învățământul gimnazial și pentru tinerii cursanți din învățământul gimnazial (14-15 ani). Acesta își propune să sprijine cadrele didactice să organizeze discuții în clasă pentru a aborda în mod eficient stereotipurile de gen, pe baza exemplului sectorului transporturilor.
Acest kit pedagogic își propune să le ofere cadrelor didactice orientări practice pentru expoziția „Art in Democracy”.
Vânzătorii cu amănuntul trebuie să le permită tuturor cumpărătorilor să achiziționeze produsele sau serviciile pe care le oferă, indiferent de țara di...
UE progresează în domeniul egalității de gen, dar pandemia poate afecta acest progres. Urmăriți acest clip și aflați mai multe.
Cardul european de asigurări sociale de sănătate îți permite să primești tratament medical de urgență și îngrijirile necesare pe durata șederilor temp...
Materiale educaționale care urmăresc linia narativă a expoziției permanente din Casa Istoriei Europene. Explorați, la clasă sau acasă, subiecte care r...